EXCLUSIV | „Toată Franța a înnebunit aseară”. Aflat de aproape o jumătate de secol în Hexagon, un mare antrenor român zugrăvește tabloul după incendiul violent de la Catedrala Notre Dame. „Parcă se reconstruiește sufletul Franței”

Redactor:
Dan Mirea
EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Puternicul incendiu care a nimicit, luni seară, mare parte din Catedrala Notre Dame din Paris a stârnit valuri de emoție. Sever Dron, unul dintre cei mai de succes antrenori de tenis ai României, stabilit încă de la începutul anilor ’70 în Franța, a aflat teribila veste fiind la 30 km distanță de Paris. „Toată Franța a înnebunit aseară„, a mărturisit pentru ProSport fostul sfătuitor al Virginiei Ruzici și al lui Henri Leconte.

Un simbol al capitalei Franței, o adevărată capodoperă a stilului gotic a cărei construcție a început în 1163, în timpul domniei Regelui Ludovic al VII-lea, Catedrala Notre Dame a fost cuprinsă de flăcări în jurul orei locale 19:00, iar aproximativ 400 de pompieri au avut nevoie de nouă ore pentru a stinge focul, reușind să salveze iconicele turnuri ale fațadei.

Nici nu știu ce să zic, vorbim despre o catedrală care are o istorie extraordinară, mulți regi au fost încoronați acolo. Nu poți să știi ce se întâmplă în lumea asta! Aseară, președintele Franței trebuia să țină un discurs, să anunțe măsurile după toată nebunia cu vestele galbene (n.r. – o mișcare de protest de amploare) și până la urmă nu a mai făcut-o.

Acest incendiu a adus și un lucru extraordinar: Franța parcă nu mai e Franța. Era ruptă, acum parcă toată lumea e cu toată lumea, s-au unit să reconstruiască această catedrală. Parcă prin această catedrală se reconstruiește din nou sufletul Franței. Doamne ferește, să nu se interpreteze greșit ceea ce spun… dar această nenorocire aduce o unitate incredibilă la urma urmei. Sunt deja atâția oameni care au donat să se reconstruiască. Va dura ani de zile, dar s-au adunat francezii. Este nevoie de asta pentru a merge treaba cât mai departe”, a declarat pentru ProSport Sever Dron.

Fostul căpitan al echipei de Fed Cup a României a pierdut șirul vizitelor făcute la Catedrala Notre-Dame și își recunoaște admirația. „Sunt respectuos pentru acest cult al întregii omeniri pentru astfel de monumente care arată sufletul omenesc. De asta stăm pe pământ, până la urmă. Era un lucru extraordinar să mergi să vizitezi catedrala. Și din afară, pe faleza din față. Este o istorie. Dacă îți place istoria este extraordinar. Istoria Franței este poate cea mai frumoasă istorie din lume. Toate țările au istorie, dar nu ca Franța, cu atâtea vestigii, cu atâtea catedrale, cu atâtea castele – să nu uităm castelele de pe Valea Loarei. Catedrala e ceva extraordinar. Eu pot să spun cinstit că îmi place și Biserica Neagră, de câte ori mă duc la Brașov am vizitat-o, de vreo cinci-șase ori. Mânăstirile din Bucovina le-am vizitat de asemenea de multe ori„,  a concluzionat Sever Dron.

  • Catedrala Notre Dame, ridicată pe Île de la Cité, în centrul Parisului, a putut fi admirată de mai multe ori în lumea întreagă în timpul transmisiunilor din Turul Franței. O altă legătură a Notre Dame-ului cu lumea sportului o reprezintă poveștile țesute pe gheață de starurile din patinajul artistic în programe ce au avut teme muzicale din musicaluri, perechea franceză formată din Marina Anissina și Gwendal Peizerat alegând un program inspirat din Danse mon Esmeralda, iar Yuzuru Hanyu și un alt cuplu de la dans, Meryl Davis / Charlie White au ales temele muzicale Belle și Notre Dame de Paris.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×